Am ajuns acasa! Si brusc, starea mea de spirit s-a schimbat... In bine! E de vina, ce-i drept si vremea de afara! Iubesc soarele, caldura si voia buna. In centru, totul e neschimbat. Cafeneaua in care-mi petreceam zilele de liceeanca e la fel, plina de pustani si fum de tigara. E-o senzatie ciudata pe care-am simtit-o ieri plimbandu-ma prin toate locurile astea care-mi sunt atat, dar atat de dragi! Ce mult m-am schimbat de atunci, a si trecut un an! Si, sa stii, ca as vrea sa ma intorc... Dar nu mai apartin locului astuia caruia ii mai spun generic acasa. Desi aici ma simt cel mai bine, nu mai e al meu. Si-am ajuns la cumpana de care ma temeam. A venit vremea sa fiu la mijloc, sa oscilez intre doua locuri, sa nu ma simt implinita in niciunul dintre ele. Sa ma simt implinita in ambele, dar sa nu ma pot imparti! Plec de acolo aproape la fel de greu cum plec de aici...
Eu: Cat timp o sa treaca pana o sa ma simt aici acasa?
Tu: 1/2 ani
Eu: Deci mai am de asteptat...
Dar e primavara si e cald afara! Si aud cum o voce blanda ma striga din bucatarie! Ce-ar fi sa ma bucur de prezent ca si asa trece mult prea repede? E mov totul... Si-mi place. Si mai am 2 zile!
Sunt acasa!
P.S. Stiu ca iti place verdele! :)
"Daca e nevoie, opreste-te si o viata noua va incepe, daca e nevoie, asteapta...miracole se intampla!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu