Cum pot sa cer si sa-mi doresc sa primesc de la cineva sentimente infinite? Cand nici eu nu pot sa promit eternul! Dar am nevoie de el ca de aer! Ca nici acum nu am reusit sa trec peste anumite lucruri, ca amintirile noptilor din trecut inca-mi impanzesc sufletul. Si-l fac mai neincrezator! Nu, nu din cauza persoanelor care au existat in viata mea la vremea aceea. Fiindca pe ele le-am uitat de mult. Revenirea lor in viata mea nu ar aprinde nici macar o scanteie daramite focul care atunci ardea intr-atata! Dar au lasat urme... Mari si adanci! Fiindca i-am lasat sa intre incaltati la mine in suflet! Ca eu nu stiu altfel sa iubesc. Ca-mi ajungi greu la inima, e putin spus! Dar dupa ce ai trecut peste toate zidurile, ti-ai facut loc printre toate piedicile, acolo ramai. Multi si bine! Si-ti accept si-ti suport multe. Atat de multe incat in final, cand mi se termina toate sansele ce le-ai meritat(sau nu) plus inca cateva, sufletul mi-e atat de ranit incat trebuie sa-mi adun bucatile in palme. Si plec! Definitiv! Dar urmele... Urmele alea nu vor sa mai treaca! Desi timpul a trecut si trece in continuare! Si ele parca se accentueaza in loc sa treaca! Cand ma simt mai puternica, mai increzatoare, mai sigura pe pasii mei atunci se intampla ceva. Mic si nesimnificativ. Dar care-mi da toata lumea peste cap... Si ma face mai slaba decat eram inainte! Eu nu mai stiu sa iubesc, eu nu mai stiu sa am incredere, eu nu mai stiu sa fiu fericita... Nu mai stiu nici sa daruiesc. Ca mi-e frica! Si incerc, incerc din raspunsteri sa ma ridic, sa fiu din nou sigura de mine si sa ma conving ca lumea e buna asa cum obisnuiam si eu sa cred.
Pentru ca, crede-ma, nu as vrea sa stric nimic din ce am acum! Dar imi vine atat de greu si-mi ia toate puterile. Ca-n sufletul meu se da o lupta in timp ce pe fata mi se asterne un zambet. O masca...
"Daca e nevoie, opreste-te si o viata noua va incepe, daca e nevoie, asteapta...miracole se intampla!"
