vineri, 24 februarie 2012

I`m here, but...



24 februarie 2012, Dragobete...

Astazi ma doare cel mai tare. Tu ma dori, de fapt...Nu el, tu! Tu care ai venit dupa. Sau cel putin asa credeam...Dar de fapt, ai fost si intre si in timpul. Nu, n-a fost intentionat! Asa a fost sa fie.. Si am promis ca n-am sa vorbesc despre tine si m-am tinut de cuvant pana acum. Dar azi simt ca nu mai pot, desi la mine nu exista nu pot. Dar din octombrie si pana acuma multe s-au schimbat, mai ales lucrurile care nu credeam ca se vor schimba sau vor trece vreodata. Viata e imprevizibila si eu nu reusesc sa nu fiu uimita la fiecare intoarcere de 360 de grade pe care o face, uneori. Azi e ziua aceea, saptamana asta e perioada aia... Inceputul e tot timpul promitator, la inceput esti puternic. Dar deja au trecut vreo 2 saptamani si simt cum ma lasa puterile. Asta e momentul cand, de obicei, cedez. Iti cedez! Dar de data aceasta ai facut prea multe si-s intr-o lupta continua. Vreau si nu pot! Crede-ma, oricat as vrea...nu pot! Nu meriti, nu MA meriti.

Stii cum e sa-ti fie mintea si inima intr-un razboi continuu, sa iti doresti din toate puterile si sa fii nevoita sa-ti opresti orice pornire spre el odata ce aceste sentimente ajung sa fie gandite cu mintea si nu simtite cu inima? Nu stii, dar e o stare de anxietate continua...Si ce nu-mi da pace deloc e dorul...Mi-e dor si doare! Si-mi lipsesti...


"Daca e nevoie, opreste-te si o viata noua va incepe, daca e nevoie, asteapta...miracole se intampla!"

luni, 6 februarie 2012

En même temps



"Que les choses ont changé, que les fleurs ont fané
Que le temps d'avant, c'était le temps d’avant
Que si tout zappe et lasse, les amours aussi passent..."




3.02, home...real home

La multi ani iubire, fosta iubire! Sti, noi ne-am pierdut pe drum... Intre atatia ani, atatea dorinte, soapte nerostite si un an la distanta! Dar nu o sa inceteze niciodata sa ma surprinda atentia pe care o dau detaliilor. Ne-am transformat din tu si eu in noi intr-o zi primavaratica de joi (ah,si ce naiva eram pe vremea aceea) si am devenit din nou doua suflete in aceeasi zi de joi. Doar ca de data asta era iarna! Si inca ce iarna...Motivul? A fost unul? Au fost mai multe? Mai conteaza? Ma saturasem de jumatatile de masura pe care mi le-ai tot dat de-alungul anilor. Si au fost multi ani si tu tot n-ai reusit sa te implici cu totul! Iar eu, eu ti-am dat totul. Si fara sa primesc aproape nimic inapoi am ramas goala. Metaforic vorbind! Stiu ca noi nu am fost niciodata pe aceasi lungime de unda si, absurd, timpul a fost generos cu noi. Ne-a lasat impreuna atata timp desi discrepantele dintre noi se afundau pe zi ce trecea. Cum as fi putut sa fiu de-acord cu tine? Erai tot ceea ce eu nu eram...Intotdeauna ai crezut ca este inutil sa iti areti sentimentele atata timp cat tu (si doar tu) stiai ca le ai, in timp ce eu, la polul opus, nu vedeam rostul unor sentimente care nu pot fi marturisite si dublate de fapte. Si crede-ma mi-a ajuns! Mi-a ajuns sa privesc in trecut, sa  tot revendic sentimentele cuiva si sa am grija de toate, de cand ma trezesc dimineata si pana adorm seara! Nu e corect, sa sti! Ai lasat urme adanci in mine si-acum cine o sa le umple? Pe cine o sa las sa se mai apropie atat de mult cat te-am lasat pe tine cand stiu ce urmeaza? Cand nimic nu e sigur si toate se prabusesc....Cand cuvintele de cele mai multe nu inseamna absolut nimic. Nu stiu, am obosit sa-mi fac planuri si sa fac tot posibilul ca sa intorc lucrurile in favoarea mea... De data aceasta ma opresc, las timpul sa decida totul! 


Dar stiu ca va fi bine... Inima mea inca mai bate, deci e bine, mai exista o speranta. Sau mai multe...