I`m here, but...

24 februarie 2012, Dragobete...

Astazi ma doare cel mai tare. Tu ma dori, de fapt...Nu el, tu! Tu care ai venit dupa. Sau cel putin asa credeam...Dar de fapt, ai fost si intre si in timpul. Nu, n-a fost intentionat! Asa a fost sa fie.. Si am promis ca n-am sa vorbesc despre tine si m-am tinut de cuvant pana acum. Dar azi simt ca nu mai pot, desi la mine nu exista nu pot. Dar din octombrie si pana acuma multe s-au schimbat, mai ales lucrurile care nu credeam ca se vor schimba sau vor trece vreodata. Viata e imprevizibila si eu nu reusesc sa nu fiu uimita la fiecare intoarcere de 360 de grade pe care o face, uneori. Azi e ziua aceea, saptamana asta e perioada aia... Inceputul e tot timpul promitator, la inceput esti puternic. Dar deja au trecut vreo 2 saptamani si simt cum ma lasa puterile. Asta e momentul cand, de obicei, cedez. Iti cedez! Dar de data aceasta ai facut prea multe si-s intr-o lupta continua. Vreau si nu pot! Crede-ma, oricat as vrea...nu pot! Nu meriti, nu MA meriti.

Stii cum e sa-ti fie mintea si inima intr-un razboi continuu, sa iti doresti din toate puterile si sa fii nevoita sa-ti opresti orice pornire spre el odata ce aceste sentimente ajung sa fie gandite cu mintea si nu simtite cu inima? Nu stii, dar e o stare de anxietate continua...Si ce nu-mi da pace deloc e dorul...Mi-e dor si doare! Si-mi lipsesti...

"Daca e nevoie, opreste-te si o viata noua va incepe, daca e nevoie, asteapta...miracole se intampla!"